vineri, 17 mai 2013

Premierea câștigătorilor concursului de fotografie


Ieri, 16 mai, a avut loc premierea celor doi câștigători care au răspuns provocării noastre artistice. Aceștia s-au întâlnit cu Pr. Felix Roca, care le-a înmânat premiile, felicitându-i pentru receptivitate și spiritul artistic de care au dat dovadă.


Încântat de reușita lui, Emilian ne-a mărturisit:
Am dorit ca această fotografie să fie una din cele participante la concurs deoarece am surprins momentul în care crucea era umbrită de norii cerului. Totodată crucea este semnul mantuirii și simbolul tinerilor din dieceză. Norii cerului și vremea neprielnică acelei zile pot face referire și la viața unui tânăr autentic care are de înfruntat problemele specifice vârstei. Crucea, care este centrul vieții fiecărui creștin, va birui mereu în fața momentelor neplăcute ale vieții.

Și am reușit să furăm și de la Diana, emoționată de fel, câteva cuvinte:

Am participat la concursul „Fotografie cu suflet” în urma invitației unei prietene care a venit și ea cu noi la Ziua Tineretului de la Pildești. Nu consultasem înainte blogul vostru și nu aflasem de această inițiativă, până când nu m-a anunțat ea și am constatat că era ultima zi. Am trimis repede fotografiile și am așteptat să văd care sunt și celelalte care mai intră în concurs. Fiind pasionată de fotografie, încerc să nu ratez niciun eveniment important, iar la Pildești am fost martora a nenumărate momente spectaculoase, printre care și dansul tinerilor din Iași, coordonați de Celina Dumitru (ea fiind și prietena care mi-a adresat invitația de a participa la concurs). Am fost impresionată de modalitatea prin care tinerii au încercat să exprime pe scenă emoția întâlnirii cu Dumnezeu și cu cei din jurul lor, urmând îndemnul lui Isus din Evanghelie: „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile” (Mt 28,19). Îi felicit pe toți cei care au participat împreună cu noi la acest concurs, am văzut niște fotografii minunate în galerie și, de asemenea, pe organizatorii Zilei Tineretului de la Pildești pentru această inițiativă.

miercuri, 15 mai 2013

Câștigătorii concursului „Fotografie cu suflet”

Iată că a venit și momentul mult așteptat în care cei care s-au înscris la concursul lansat de noi pentru Ziua Tineretului de la Pildești vor afla rezultatele.

Le mulțumim tuturor celor care au răspuns afirmativ provocării noastre, cu mențiunea specială că toate fotografiile ne-au încântat și au fost reprezentative pentru eveniment. Din aceste motive, a fost dificil să ne decidem asupra unei singure imagini, astfel că nu va fi un singur câștigător, ci doi :) (cu atenționarea că menționarea lor de mai jos este aleatorie).

Imaginile care au impresionat la concursul de fotografie sunt:

Pe scena din Pildești, tinerii nu au pregetat
să-și exprime bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. 

N.B.: Această imagine îi aparține Dianei Fârte, din parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași. Premiul va merge la Diana pentru surprinderea unui moment aparte al modului în care tinerii își exprimă bucuria credinței. 

Crucea Tineretului triumfând în fața vremii.

N.B.: Această imagine îi aparține lui Emilian Lupu, din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iași. Premiul va merge la Emilian  pentru evidențierea adevăratului simbol al Crucii Tineretului.

Felicitări tuturor participanților și sperăm că vor răspunde la fel de prompt și la alte provocări  de acest gen!




marți, 7 mai 2013

Cu ce rămân tinerii după ZT Pildești?

Un eveniment precum ziua tineretului nu poate fi exprimat întru totul în cuvinte, dar poate fi trăit pe deplin de către fiecare. De aceea, cei care au participat la această zi pot împărtăși celorlalți experiența individuală, pot descrie momente din cadrul acestui eveniment și mai important decât atât, pot valorifica semințele primite în roade dăruite.

Indiferent de motivațiile fiecărui tânăr de a participa la această întâlnire diecezană, prezența tuturor tinerilor la Pildești a însemnat mai mult decât s-a putut vedea. În primul rând, în momentul sosirii tuturor parohiilor, oamenii mai vârstnici care nu au avut ocazia de a participa la o astfel de întâlnire „pe vremea lor”, au fost foarte surprinși de numărul foarte mare de tineri care s-au adunat la Pildești. În al doilea rând, bucuria transmisă de fiecare tânăr și comuniunea care s-a realizat sunt speranțe vii ale unei lumi „mai umane”. Faptul că Isus ne unește atât de mult, chiar și într-o astfel de întâlnire, este expresia Fericitului Ioan Paul al II-lea: „credința se întărește, dăruind-o!”.

Pentru a o imagine de final mai amplă a întregii sărbători, în cele ce urmează puteți citi câteva mărturii sincere ale unor tineri participanți:

„Nu am crezut că și anul acesta am putut fi prezentă la această zi minunată. Sincer, gazda a fost nemaipomenită și distractivă. Ne-a transmis destulă energie, încât am reușit să o ținem în noi până am plecat. Mi-a plăcut foarte mult această zi, mi-au plăcut voluntarii care au fost primitori, mi-a plăcut liturghia la care am participat cu mare drag, dar și spectacolul și tinerii care au participat la această zi. A fost cea mai distractivă zi, în care m-am simțit foarte bine și care va fi greu de uitat.” 
(Andreea Cochiorcă, Fărăoani)

„La  Ziua Tineretului de la Pildești, am reușit să trăiesc momente de bucurie și liniște sufletească, mai ales că se apropie sesiunea și examenul de licență, și să-mi reîncarc bateriile pentru a reuși să trec mai ușor peste toate problemele care mă înconjoară și pentru a răspândi mai departe bucuria trăită. 

Aceeași bucurie și liniște sufleteacă am vazut-o și pe fețele tinerilor prezenți, acest lucru demonstrându-mi, încă o dată, că acolo unde este prezent Isus este prezentă și bucuria, aceasta fiind proporțională cu numărul tinerilor, și că prezența lui Isus ne schimbă. 

Ploaia care a început la sfârșitul programului nu a reușit să șteargă bucuria de pe fețele tinerilor și de pe fața mea. Aceată bucuria am reușit să o transmit și familiei mele, și sper să reușesc să o transmit și altor persoane.
De asemenea, a fost un loc unde m-am întâlnit cu vechi prieteni, foști colegi de liceu, persoane dragi, fiecare dintre noi venind din diferite zone ale diecezei, un loc în care Isus ne adună din toate părțile, ne insuflă bucurie și ne întărește credința prin intermediul prietenilor, tinerilor și apoi ne trimite înapoi în locurile din care provenim ca să Îl dăruim și celorlalte persoane, pentru că numai așa bucuria va fi deplină.” 
(Gabriel Mengheriș)

"Entuziasmul, zâmbetul, tinerețea, bucuria credinței cu ceilalți au făcut ca momentele trăite la Ziua Tineretului să fie unice și emoționante. Mesajul zilei a fost puternic, am fost îndemnați să răspândim vestea cea bună, credința, speranța și iubirea în lume tuturor persoanelor asemenea ucenicilor. Adorația și Sfânta Liturghie ne-au arătat încă o dată câtă fericire trăiești când ești alături de Isus, iar momentele de animație și festivalul tinerilor au făcut din aceasta zi o sarbătoare reușită." 
(Luca Mirela Cristina, Butea)

Acestea sunt doar câteva din impresiile de final, care sperăm noi să exprime adevărate trăiri. Cu siguranță au existat și aspecte negative, dar dacă aspectele pozitive au rămas cele vizibile, înseamnă că într-adevăr ziua a fost o reușită. În cele din urmă, sperăm ca Ziua Tineretului să fi fost cu adevărat rodnică și tot ceea ce am trăit acolo să mențină viu îndemnul lui Isus: „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile!”

Angela Dimișcă

duminică, 5 mai 2013

Semnează tinerii din Pildești, pentru toți cei cu suflet tânăr

Discursul de mulțumire al tinerilor din Pildești, rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii


Excelenţele voastre, Preasfinţite Petru Gherghel, episcop de Iaşi, Preasfințite Anton Coșa, episcop de Chișinău, dragă părinte paroh, dragi preoți din diferite colţuri ale diecezei, dragi persoane consacrate, dar mai ales dragi tineri ce vă aflaţi la sărbătoarea noastră,

Mă adresez vouă aducându-vă un cuvânt de mulțumire şi de preţuire din partea comunităţii din Pildeşti. Ne bucurăm că sunteți astăzi aici și că ați răspuns chemării lui Isus de a fi prezenţi şi de a înălţa spre el o rugăciune din inimile noastre tinere. Faptul că ne-am adunat împreună în această zi este primul semn al îndeplinirii îndemnului lui Isus: „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile”. La o primă vedere s-ar părea că nu este așa, pentru că suntem de aceeași națiune, dar uitându-ne în jurul nostru putem vedea că toți am fost gata să răspundem aceleiași chemări și deja e un prim pas.

Anul trecut, la Iași am strigat toți: bucurie. Un cuvânt ce a răsunat și s-a transmis pe toate chipurile, în toate vocile, dar mai ales pe care sper că l-am păstrat în inimi. Pentru noi, tinerii din Pildești, bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am aflat că ne vom întoarce purtând crucea pentru a doua oară. Căci anul acesta se împlinesc exact 20 de ani de la ultima sărbătoare a tinerilor în localitatea noastră. De atunci s-au schimbat multe lucruri: comunitatea a crescut, tinerii de atunci au dat naștere tinerilor de acum, s-a clădit o nouă biserică mai încăpătoare și mai frumoasă pentru Dumnezeu, închinată Sfintei Fecioare Maria și multe alte lucruri. Însă un lucru a rămas neschimbat: dorința tinerilor de a fi mesageri a lui Cristos și de a-l face cunoscut și altor tineri. Căci mai mare este bucuria de a da decât de a primi.


Sperăm ca în această zi să trăim bucuria de a fi aproape de ceilalți, de a împărtăși lucrurile importante pentru noi, dar mai ales să formăm o mică comunitate care să trăiască pe deplin tema acestei zile. Iar experiența de aici să fie doar începutul drumului pe care îl vom parcurge și să continue odată cu întâlnirea mondială a tinerilor ce va avea loc la Rio de Janeiro, în Brazilia. Alăturându-ne tinerilor din întreaga lume să simțim iubirea lui Dumnezeu și să o transmitem cu toată forța noastră.

Dragi tineri, dăruirea noastră să fie asemenea lui Isus. Să nu uităm simbolul acestei întâlniri ce se transmite de la an la an: crucea. Numai prin cruce ajungem la Învierea pe care am celebrat-o de curând. Având această ocazie, vă mulțumim Preasfințite Petru Gherghel, pentru că ne-ați dat ocazia să aducem anul acesta crucea la Pildești și să o avem în mijlocul nostru zi de zi. Pentru noi a fost nu doar un motiv de bucurie, dar și un motiv de speranță și încredere. Ea ne-a dat forța să ne păstrăm spiritul tânăr și să îl purtăm pe Cristos mereu în inimi. Vă mulțumim pentru că vă păstrați mereu sufletul tânăr și sunteți an de an prezent trup și suflet alături de tinerii din toată dieceza, pentru a vă ruga pentru ei și împreună cu ei.

Dorim să mulțumim totodată, tuturor acelora care au avut grijă ca această sărbătoare să fie una memorabilă. Mulțumim părintelui Felix Roca care a mobilizat întreaga echipă de voluntari și care prin energia şi dedicarea sa a avut grijă ca toate lucrurile să fie puse la locul lor. 

Părintelui paroh care cu toată disponibilitatea a răspuns necesităţii de a organiza această zi dedicată tinerilor şi pentru implicarea constantă în reuşita acestui eveniment.

Preoților vicari care au supravegheat întreaga activitate de pregătire și care prin optimismul lor ne-au ajutat să ne valorificăm toți talanții pentru ca această zi să fie un prilej de îmbogățire pentru toată lumea.

Congregațiilor Fraților Școlilor Creștine și a surorilor Maestre Pie Venerini care au sprijinit întâlnirile de pregătire, precum și întregii comunități din Pildești care a trăit emoția sărbătorii, fiind disponibilă să înțeleagă nevoile tinerilor.

Mulțumim tuturor autorităților locale care au ajutat la organizarea întregii sărbători și pentru prezența alături de tineri.


Mulțumiri adresăm de asemenea voluntarilor din comunitate, din Organizația Cercetașii României precum și celor din Acțiunea Catolică care au răspuns cu promptitudine chemării de a ajuta la buna desfășurare a sărbătorii.

Alături de cei mai sus amintiţi mulțumim și tuturor celorlalți voluntari care s-au alăturat tinerilor din localitate și care au dăruit timp, energie și disponibilitate. Totodată, aducem mulțumire și corului care ne-a ajutat să ne rugăm de două ori într-un mod înălțător, aducându-ne aproape de Isus. Nu în cele din urmă, vă mulțumim mai ales vouă, tinerilor și tuturor celor prezenți astăzi aici pentru că doar împreună „glasul” nostru va răsuna cu mai multă putere.

Și pentru ca acest glas să fie mereu prezent în inimi și să răsune în întreaga lume, trebuie să fim încrezători și dornici să rămânem înrădăcinaţi în dragostea lui Dumnezeu. Să apelăm cu încredere la tăria, gingășia bunului păstor Isus care ne poartă pe umerii săi. Să recurgem frecvent la suflul plin de înțelepciune al Duhului Sfânt. Să cerem ajutorul Mariei, mama noastră care a avut curajul să răspundă afirmativ la chemarea Tatălui. Și nu în ultimul rând, să răspundem și noi în continuare într-un mod afirmativ, iar plini de bucurie să spunem împreună: Vom merge să facem ucenici din toate națiunile!


 Angela Dimișcă

sâmbătă, 4 mai 2013

Un festival cu tineri şi pentru tineri


Astăzi, 4 mai 2013, în cadrul Zilei Tineretului 2013, organizată la Pildeşti, a avut loc Festivalul Tinerilor prezentat de Maria Chelariu şi Gabriel Bejan. 

Deschiderea festivalului s-a făcut cu imnul Zilei Tineretului intonat de Ioana Bejan alături de tinerii din cele 111 centre prezente. Imediat a urmat momentul tinerilor din Tămăşeni care au dansat cât se poate de graţios.

Tot o invitaţie la dans ne-au oferit şi tinerii din Iaşi, care ne-au încântat printr-un moment plăcut şi plin de bucurie. Cosmin din Paşcani ne-a demonstrat că pentru a face muzică şi atmosferă nu e nevoie decât de un microfon, voce şi ritm. Astfel momentul lui de beatbox nu i-a adus nici mai mult nici mai puţin decât multe aplauze şi voie bună din partea spectatorilor.

Tot astăzi, a fost prezent la Festivalul Tinerilor şi Sebastian Tudor din Roman care a acceptat invitaţia centrului din Pildeşti de a cânta. Publicul a fost foarte încântat de acest moment şi cu siguranţă fetele s-au îndrăgostit pe minunatele cântece interpretate de acest tânăr talentat, care doreşte ca pe viitor cântecele să-i fie fredonate în toată lumea.

Ne oprim din nou la capitolul muzică şi dans, de data aceasta la tinerii din parohia Sf. Nicolae din Bacău, care ne-au transmis mesajul I love Jesus printr-un dans plin de energie. O zi plină de muzică şi dans pentru că în fond tinerilor asta le place şi le aduce bucurie,  pe lângă multe alte lucruri. Acest lucru ne-a fost demonstrat şi de cele trei tinere talentatate care ne-au oferit un moment de muzică populară. Spectatorii au fost foarte încântaţi şi ne-au demonstrat că dansul popular nu le este necunoscut.

Alături de tineri au fost prezenţi şi părintele paroh din Centrul Pildeşti, Preasfinţitul Petru Gherghel, Preasfinţitul Anton Coşa din Republica Moldova şi primarul comunei Cordun, Adrian Diaconu. Câteva cuvinte au fost împătăşite şi de Preasfinţitul Anton Coşa care a fost foarte încântat de această zi, asemeni  Preasfinţitului Petru Gherghel care s-a arătat mai mult decât mulţumit de ziua de 4 mai petrecută la Pildeşti. În acelaşi timp a fost dat drumul spre cer logo-ului făcut din baloane în speranţa că acolo unde va ajunge, va aduce multă bucurie.

Momentul de final al acestui festival şi totodată al acestei zile a fost animat de către tinerii din Săbăoani îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, care au avut câteva dansuri populare, dansuri ce au avut mare lipici la public. Festivalul a avut un mare succes iar tinerii au plecat mai bucuroşi decât au venit cu speranţa că „vor face ucenici din toate naţiunile”.
                                                                                                                      Ioana Ciobanu

Festivalul Mesei


Și iată că Sfânta Liturghie s-a terminat, a fost anunțată și parohia în care va avea loc următoarea Zi a Tineretului, Onești (în caz că nu ați aflat), astfel, după atâtea emoții, după atâta așteptare, ce putea să urmeze? Desigur masa sau pauza de prânz. Dacă din întâmplare v-ați uitat pachețelul acasă, nu vă faceți griji, pildeștenii s-au gândit la stomăcelele voastre, dacă voi ați uitat de ele și cu dragoste au servit sărmăluțe și cozonac.

Pentru că spectacolul nu se oprește niciodată, iar atmosfera de petrecere este una continuă, în timp ce lumea se înfrupta, tinerii din Pildești au prezentat un moment ”artistic”, spunem noi, în care un domn gras, în timp ce saliva la sărmăluțele pe care tinerii le mâncau ne-a prezentat povestea lui de viață și câteva pățanii legate desigur, de mâncare. În continuarea acestui moment, pentru a doborî mitul conform căruia grașii nu fac mișcare, un grup de grăsuni au dansat și au dansat de credeam că se va dărâma scena.

Cui nu îi plac poveștile? Știți voi, poveștile pe care ni le spunea mama înainte de culcare, iar pentru că cei de la Teatrul Misionarii Bunătății Iași nu s-au putut hotărî care poveste este cea mai frumoasă au făcut un mix de povești, având-o în centru pe prea cunoscuta Cenușăreasa. Fata babei, surorile vitrege ale Cenușăresei ne-au demonstrat iar că cei răi nu câștigă niciodată. Mesajul tinerilor din Iași, sperăm noi, a fost receptat de toți tinerii atenți la actul artistic.

Și pentru că toată lumea a terminat de mâncat a început și Festivalul Tinerilor. Lumea se distrează în continuare! 

Paula Monica Mîrț

Ne vedem la Onești!


Dragă Florentina, spune-mi, ce sentiment ați avut în momentul în care ați aflat că Parohia Sfinții Petru și Paul din Onești va găzdui Ziua Tineretului în anul 2014?

În momentul în care l-am auzit pe preasfințitul Petru Ghergel pronunțând numele parohiei noastre, primul lucru la care m-am gândit a fost că Simbolul Diecezan al tinerilor, Crucea, se întoarce din călătoria ei la ea acasă. Noi am fost cei care au trimis-o în Dieceză în anul 1996 și suntem foarte bucuroși și fericiți de acest lucru.

Cum vă imaginați Ziua Tineretului în anul 2014 la Onești?

La anul ne dorim să facem o adunare la fel de frumoasă ca și aici, iar cu ajutorul lui Dumnezeu și al tinerilor vom face tot posibilul să vină cât mai mulți tineri din Dieceza de Iași pentru a forma împreună un tot.

Vă mulțumim foarte mult pentru că ați răspuns la întrebările noastre și abia așteptăm să ne întâlnim la anul la Ziua Diecezană a Tineretului în Onești după 18 ani. 

Adina Frâncu